RSSCategorie: Proiecte Comenius

Alle origini del futuro – Raport final

Alle origini del futuro – Raport final

Acţiunea noastră a fost posibilă graţie vizitei pe care un grup de consilieri locali şi oficialităţi din oraşul Noci, a întreprins-o în şcoala noastră la începutul anului 2008. Consiliul Local şi Primăria Târgu-Jiu au susţinut financiar deplasarea a trei cadre didactice în Italia, moment care a însemnat conceperea unui proiect comun de înfrăţire între cele două şcoli.

martie 22, 2011 | Publicat de | Reply Info
Deschideri europene în învăţământul gorjean

Deschideri europene în învăţământul gorjean

În urma actului de „înfrăţire” între Municipiul Târgu-Jiu şi oraşul Noci din Italia (Regiunea Montană Murgia Barese Sud-Est), semnat în 2008, s-a născut şi ideea derulării unui proiect comun între Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” şi Liceul Ştiinţific „Leonardo da Vinci” din Noci.

mai 24, 2010 | Publicat de | Reply Info
In vizită la Şcoala Generală “Pompiliu Marcea”

In vizită la Şcoala Generală “Pompiliu Marcea”

Activitatea s-a desfășurat în prezenţa a mai bine de 150 de elevi, de la clasele a I-a până la clasele aVIII-a şi cadre didactice care, cu atenţie, au ascultat relatările noastre despre activitățiile desfășurate în timpul vizitei din Italia.

mai 24, 2010 | Publicat de | Reply Info
Proiect Comenius “Alle origini del future” ISAET

Proiect Comenius “Alle origini del future” ISAET

Proiect Comenius “Alle origini del future ISAET” Începând cu anul 2008 Colegiul Naţional “Ecaterina Teodoroiu” derulează cu succes un proiect Comenius. Acest proiect constă în înfrăţirea liceului nostru cu Liceul Ştiinţific „Leonardo da Vinci” din Noci, Italia. Scopul proiectului este de a comunica, indiferent de limbă sau naţionalitate, într-un mediu bazat pe dezvoltarea cunoaşterii şi […]

aprilie 15, 2010 | Publicat de | Reply Info