Simulare incendiu vineri 7 aprilie 2017

aprilie 12, 2017 | Publicat de Info

Vineri 7 aprilie 2017, maiorul Bărdulete Cornel din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “LT.COL. DUMITRU PETRESCU” al judeţului Gorj a participat la un exerciţiu de evacuare în caz de incendiu, organizat la Colegiul Național “Ecaterina Teodoroiu”  din municipiul Târgu Jiu

Prin intermediul acestui antrenament se urmăreşte cunoaşterea şi aplicarea de către utilizatorii clădirilor de învăţământ a regulilor ce trebuie respectate în situaţia izbucnirii unui incendiu:

  • cunoaşterea semnalului de alarmă la incendiu;
  • anunţarea forţelor profesioniste de intervenţie prin intermediul Numărului Unic pentru Situaţii de Urgenţă 112;
    evacuarea în exteriorul clădirii a tuturor utilizatorilor;
  • verificarea evacuării tuturor persoanelor de către salariaţii stabiliţi prin dispoziţie a directorului instituţiei;
    efectuarea, de către cadrele didactice, a prezenţei elevilor pe locurile de adunare. În cazul în care se observă absenţa unei persoane, vor fi alertaţi de urgenţă pompierii şi conducătorul instituţiei;
  • intervenţia salariaţilor cu responsabilităţi în domeniul situaţiilor de urgenţă, pentru stingerea incendiului cu mijloacele de primă intervenţie;
  • cunoaşterea modului de folosire a hidranţilor interiori şi exteriori şi a stingătoarelor;
  • acordarea primului ajutor medical persoanelor rănite sau celor intoxicate cu fum.

Publicat in: : Anunturi, Dirigentie, Evenimente