Interviu ȘCOALA GORJEANĂ: Bogdan Țîrcă, gorjeanul ajuns la Twitter

iunie 4, 2015 | Publicat de Info

Reporter: Bogdan Tîrcă, ai făcut liceul în Tg-Jiu. Ce amintiri frumoase ai din acea perioadă?

Școala primară și gimnazială am făcut-o la Țicleni, iar liceul la C.N. Ecaterina Teodoroiu din Tg-Jiu. Participarea la concursurile regionale și naționale de informatică mi-au oferit prilejul de a vizita numeroase orașe ale țării și de a cunoaște elevi cu aceleași pasiuni ca și mine. De asemenea, îmi amintesc cu drag de perioada majoratelor și de momentele petrecute alături de colegi.

Rep.: În perioada liceului, cine a fost persoana care te-a inspirat în alegerile viitoare, cine ți-a îndrumat pașii spre o carieră în informatică?

În clasa a 9-a am avut pentru prima dată contact cu programarea. Am avut norocul să-l am ca profesor de informatică pe domnul profesor Tomulescu Dumitru, care mi-a fost de altfel și diriginte. Dumnealui a văzut ceva în mine și astfel, alături de dânsul și soția sa doamna profesoară Vasilica Tomulescu, am început un program de pregătire susținut în primii ani de liceu. A fost un deschizător de drumuri pentru mine și un sprijin pe toată durata liceului.

Rep.: În timpul liceului ai participat la olimpiade?

Am participat la toate olimpiadele județene de informatică și m-am calificat de două ori la Olimpiada Națională de Informatică, unde am obținut o medalie de bronz. Am ajuns în faza finală la concursul Algoritmiada organizat de Infoarena și am fost clasat între primii concurenți. Am participat și am câștigat numeroase premii la concursurile regionale de informatică precum InfoOltenia, RoTopcoder și Ștefan Odobleja. Pot spune că aceste experiențe au avut un impact major asupra carierei mele ulterioare. Am rămas cu amintiri de neuitat și prieteni pe măsură.

Rep.: În timpul facultății ai avut și alte job-uri?

În primul an de facultate, la îndrumarea unui bun prieten m-am înscris pe un site de freelancing, unde m-a contactat un american care a dorit să-l ajut să dezvolte câteva jocuri pentru platforma Android. Am continuat să lucrez cu el aproximativ doi ani. În iarna lui 2013 am participat la un Hackathon organizat de Google alături de câțiva prieteni, unde a prins forma Wabbit, o aplicație care-ți permite să te conectezi cu persoanele pe lângă care treci în viața de zi cu zi. În primăvara acestui an am pornit Intersect, o variantă îmbunătățită a aplicației Wabbit, având ca și public țintă liceenii.

Rep.: Cum a apărut oportunitatea de a pleca în America?

Am trimis CV-ul unui prieten care tocmai terminase un internship la Twitter. După o săptămână am fost contactat prin email cu detalii legate de procesul interviului.În anul doi de facultate am mai avut alte două interviuri, la Google și la Microsoft, la care nu am obținut rezultatele dorite. Acestea m-au învățat totuși o lecție importantă și anume că trebuie să perseverez pentru a obține ce-mi doresc. “Nu există gloanțe de argint, ci doar multe gloanțe obișnuite.”

Rep.: În ce a constat interviul pentru internship la Twitter? Ce ai făcut în cele 6 luni la Twitter?

Interviul a fost format din 4 probe practice, în care am avut de rezolvat 1-2 probleme de algoritmică, similare cu cele date la olimpiadă. Pe durata unei probe vorbeam cu intervievatorul la telefon și scriam într-un editor online la care avea și el acces. Întreg procesul a durat o lună.Inițial, internshipul era pentru o durată de 3 luni, însă managerul meu, turc de origine, m-a convins să mai rămân încă 3 luni. În aceste 6 luni am făcut “login-ul” și “signup-ul” cu numărul de telefon, mai întâi pe iOS după care pe Android.

Rep.: Mai ții minte prima zi în America? Ce sentimente te-au încercat?

Infrastructura grandioasă, zgârie-nori, autostrăzi suspendate și totuși, ceva părea că lipsește, probabil grija față de detalii. M-a încercat un sentiment straniu când m-am uitat la ceas: era ora 2 după-amiază, soarele strălucea cu putere iar în România era miezul nopții; eram într-adevar pe partea cealaltă a planetei.

Rep.: În ce oraș ai avut internshipul? Cum te-ai acomodat departe de casă, de locurile natale?

Am fost în San Francisco, California, acolo unde se află sediul central al companiei. Chiria era de 10 ori mai mare decât în București, de aceea am stat 4 oameni într-un apartament cu 2 camere.Mi-a fost destul de ușor să mă acomodez fiindcă am avut români prin preajmă. La Twitter eram un grup destul de mare de romani iar în chirie am stat cu studenți romani.Pe finalul internshipului s-au intensificat momente în care îmi era dor de casă, de mâncărurile din Romania și nu în ultimul rând de prieteni.

Rep.: Ai de gând să te mai întorci în state?

Am primit oferta de a mă întoarce în SUA, însă am ales să merg la sediul din Londra. Momentan oscilez între viața de antreprenor și aceste internshipuri. Cel mai probabil o să mă întorc în State în viitor, dar sper eu cu propria companie, deoarece nu există mediu mai prielnic pentru startup-uri și inovație decât Silicon Valley.

http://scoalagorjeana.com/2015/06/03/interviu-scoala-gorjeana-bogdan-tirca-gorjeanul-ajuns-la-twitter/

Tags: ,

Publicat in: : Noutati, Performante