Yume no Ito – Club de Japoneză

noiembrie 16, 2011 | Publicat de | Reply Info
Din data de 11 octombrie 2011, în cadrul Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, a fost înfiinţat Clubul de Japoneză „Yume no Ito( ). Sub conducerea preşedintelui Ungureanu Diana-Andreea, activităţile sunt ţinute la Cabinetul de Metodologie şi Consiliere Profesională de la etajul doi, sau „Sala de germană”, după cum este cunoscută de majoritatea elevilor. Având ca profesor, însuşi preşedintele, lecţiile se desfăşoară în decursul a două ore pe săptămână, în fiecare marţi. Pentru a face programul cât mai accesibil unei game variate de elevi doritori să participe la derularea orelor de curs, s-a decis operarea în două schimburi. În felul acesta, tura de dimineaţă care începe de la ora 9:45 (adaptată programului de iarnă) permite elevilor care au ore după-masă să se prezinte, iar cea de-a doua tură, începând de la ora 17:15 face posibilă participarea celor care merg la şcoală de dimineaţă. Bineînţeles, pot să participe persoane de toate vârstele, indiferent de liceul la care sunt sau de profesia pe care o au. „Yume no Ito” s-a deschis cu intenţia de a uni cât mai mulţi pasionaţi de Japonia, de cultura japoneză şi de limba care se vorbeşte în această regiune. În mare parte, lecţiile sunt structurate pe părţi: o parte de limbă, în care se studiază alfabetul japonez pentru a ne ajuta să aflăm cum se scriu anumite cuvinte, iar cealaltă, în care abordăm diverse teme legate de „Ţara Soarelui Răsare”, în special istoria acesteia şi elemente culturale de bază, care ne face să conştientizăm schimbările care au avut loc de-a lungul trecerii timpului, atât în comportament, cât şi în limbă sau gândire. Clubul îşi propune ca la sfârşitul anului şcolar, să lase o impresie plăcută elevilor, iar lor să le rămână fixate câteva date dintre cele mai importane, care sunt necesare oricui doreşte ca peste câţiva ani să viziteze Japonia. Până în momentul de faţă elevii sunt în majoritate de aceeaşi vârstă, lucru care facilitează crearea planului lecţiilor, încercând să le facem cât mai simplu de înţeles, cu exemple care pot să explice cât mai corect anumiţi termeni sau anumite situaţii. Însă venirea unor membri cu vârste mai mari sau mai mici decât noi, nu ne-ar împiedica sau îngreuna modul de derulare a cursurilor, ci din contră, ne-ar pune în faţă cu noi provocări care ne vor ajuta în viitor când va fi vorba să ne confruntăm cu diferite tipuri de persoane. De aceea s-a hotărât ca „Yume no Ito” să aibe un caracter larg şi să fie deschis tuturor persoanelor, indiferent de vârstă. Venind vorba de viitor, clubul intenţionează să organizeze o expoziţie, care cel mai probabil va avea loc prin semestrul al II-lea, în 2012. Aceasta va consta într-o colecţie de origami lucrate de membrii clubului şi diverse desene specific japoneze, din nou, realizate cu ajutorul membrilor. Traistaru Adela,  clasa XI G, C.N.E.T.

Tags: , , ,

Publicat in: : Discipline, Limbi straine, Materiale, Noutati