Let’s Do It, România! la Colegiul Național “Ecaterina Teodoroiu”
Let’s Do It, România! este cu siguranţă cel mai amplu proiect realizat în România şi totodată unicul de acest fel până acum. El este iniţiat de ONG-urile de mediu, însă va însemna colaborarea cu autorităţile locale, autorităţile centrale, operatorii de salubritate, colectorii, reciclatorii, trusturi media, firme de publicitate, persoane publice şi va presupune bineînţeles implicarea într-un număr foarte mare a cetăţenilor.
Într-o astfel de acţiune beneficiile celor care se implică vor fi cu siguranţă pe măsură.
Toţi românii care sunt dezamăgiţi de faptul că din cele aproximativ 100 milioane tone de gunoi produse anual, o mare parte ajunge în natură, au acum ocazia să facă un mic efort pentru ca această situaţie să se schimbe. Voluntarii de mediu care se implică în nenumărate acţiuni de curăţenie au ocazia să vadă cum problema se poate atenua când mai multe tipuri de instituţii şi mai mulţi cetăţeni sunt implicaţi laolaltă.
Percepţia la nivel internaţional ar putea fi schimbată prin dovedirea faptului că ne putem uni pentru o cauză comună, o cauză în beneficiul nostru.
În data de 28 septembrie 2019, elevii Colegiului Național “Ecaterina Teodoroiu”, Tg-Jiu, împreună cu dascălii lor și părinții au pornit la curațeniea generală!
Felicitări tuturor!
Publicat in: : Uncategorized
Comentarii recente