#EuroscolaRO2018 – Concursul național pentru liceeni EUROSCOLA, ediția a XI-a (2018-2019)
Colegiul Național “Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu anunță demararea campaniei de promovare a unui proiect realizat cu finanțare europeană, care se desfășoară sub titlul generic „Europa pentru noi”, din cadrul Concursului național pentru liceeni EUROSCOLA, ediția a XI-a (2018-2019).
Echipa C.N.E.T. formată din 24 de elevi de la clasele X-XI și coordonată de prof. Vasilica Tomulescu și inf. Andreea Manică, își propune să implementeze un proiect de informare și conștientizare a publicului larg cu privire la beneficiile aduse dezvoltării zonale și a felului în care proiectele cu finanțare europeană influențează viața comunității.
Obiective:
- O mai bună cunoaştere a valorilor pe care se întemeiază Uniunea Europeană;
- Conștientizarea și responsabilizarea elevilor cu privire la modul în care politicile europene influențează viața lor personală și a comunității din care fac parte;
- Informarea publicului cu privire la importanța la avantajele obținute prin proiectele comunitare;
- Dezvoltarea abilităților creative ale elevilor;
- Realizarea unei campanii de promovare a proiectului realizat cu finanțare europeană, selectat de către echipă;
- Dezvoltarea abilităților de comunicare și de lucru în echipă, precum și a implementării unor proiecte din partea elevilor de la liceul nostru.
Publicat in: : Anunturi, Parteneriate Nationale
Comentarii recente